Cetățenii Conduc: Antreprenoriat Sănătos în Iași

3 ieșeni își asumă să coordoneze benevol proiecte care dau sustenabilitate antreprenoriatului local.
3 consilieri locali le adoptă

În sala Camerei de Comerț și Industrie Iași se adună vineri, 23 februarie, peste 70 de ieșeni. Este ora 17.00. Dezbaterea „Antreprenoriat Sănătos în Iași” începe în 30 de minute. Sunt mulți oameni tineri, până în 45 de ani și un domn de vreo 70, care a inventat mai multe dispozitive ecologice de încălzire și nu și-a pierdut încă energia de-a merge la dezbateri și conferințe, în căutare de parteneri.

Au venit pentru că trei ieșeni, Mirabela Miron, Sergiu Ghizdovăț și Coneliu Chițanu le-au propus să li se alăture, ca să demareze trei proiecte prin care Iașul devine mai prietenos cu antreprenorii. Cei trei își asumă să coordoneze benevol implementarea soluțiilor. Au nevoie de alți ieșeni, care să li se alăture, ca proiectele acestea să devină „realitate – marcă cetățenească”, construite în comunitate, pentru comunitate.

3 Consilieri locali – Ciprian-Manuel Bostan (PNL), Violeta Găburici (PMP) și Daniela-Iuliana Tăutu (PSD) – își asumă la rândul lor, să sprijine grupurile de lucru civice care se vor coagula în jurul proiectelor.

Dan Schipor, reprezentant al mediului de afaceri cu peste 20 de ani de experiență în management strategic și managementul vânzărilor, se pregătește să modereze dezbaterea. Lângă el se află Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, și Jose Muñoz, președinte și fondator al Pangea Strategy Group (Chicago, U.S.), expert în strategii prin care comunitățile și organizațiile își pot maximiza impactul social. Sunt invitații speciali ai dezbaterii, care vor pregăti terenul pentru cei trei ieșeni inițiatori.

Iași – un oraș care crește economic, dar are nevoie de o comunitate mai colaborativă de întreprinzători

Paul Butnariu deschiderea dezbaterea. A venit special, de la alt eveniment, să-i salute și să le mulțumească celor care-au ales să-și petreacă seara de vineri dispuși să contribuie la dezvoltarea mediului antreprenorial local.

Populația Iașului crește accelerat, la fel și potențialul economic, care nu stă exclusiv în industria IT. Avem nevoie de autostradă, dar și de o rețea de antreprenori care să colaboreze unii cu alții și care să acționeze împreună, ca orașul să devină un mediu din ce în ce mai prielnic pentru dezvoltarea afacerilor. Afacerile înfloresc la intersecția mai multor forțe, dintre care nu lipsește deschiderea către schimbare, dinamismul, inițiativa și colaborarea.

Jose Muñoz continuă invitația de-a face din mediul de afaceri, o forță cu impact social. Dă exemple de inițiative de succes din Statele Unite ale Americii, prin care întreprinzătorii au ales să fructifice potențialul oamenilor vulnerabili sau izolați de societate. Spălătoria auto în care lucrează persoane diagnosticate cu autism a făcut furori la nivel internațional.

Muñoz crede că succesul stă în capacitatea oamenilor de-a conecta punctele: o cauză, o misiune, un obiectiv empatic de dezvoltare socială funcționează ca un releu la care se conectează și societatea, în ansamblul său, și antreprenorii. Acolo se întâlnesc unii cu alții și pot construi schimbări de impact.

Cei 3 ieșeni lansează invitațiile către comunitate, să li se alăture cât mai mulți colaboratori în proiecte care dau sustenabilitate mediului antreprenorial ieșean

Restart Home


Mirabela Miron vorbește despre Restart Home, o inițiativă pe care a început-o cu scopul de-a aduce înapoi acasă ieșenii care au ales să trăiască peste hotare. Biroul le oferă servicii de consultanță ca să-și deschidă aici afaceri și să aducă în Iași din bunele practici și stilul de viață pe care le-au deprins în străinătate.

De câte ori se întâlnește cu români din diaspora le spune că acasă este mai bine decât atunci când au plecat. Are nevoie de voluntari, care să articuleze servicii din ce în ce mai corente pentru oamenii care vor să revină în Iași și care să ducă vorba mai departe că „se poate și acasă”.

Proiectul este adoptat de consilierul local Ciprian-Manuel Bostan (PNL). Pe NeReprezintă spune că și-a asumat ca obiectiv de mandat să stimuleze dezvoltarea economică a Iașului prin antrenarea unui mediu de afaceri atractiv și prietenos atât pentru marile companii, cât și pentru micii antreprenori. Și-a propus, în calitate de consilier local, să contribuie la deschiderea parcurilor industriale și la definirea unor facilități pentru stimularea industriilor creative. Când primește diploma de consilier adoptiv, punctează că a fost aproape de RestartHome încă de la debutul proiectului și că acum va căuta să sprijine inițiativa să capete tot mai multă consistență.

Dacă vrei să intri în grupul de lucru pentru Restart Home, scrie-i Mirabelei la adresa iasi@restarthome.ro


Asistent Antreprenorial Personal


Sergiu Ghizdovăț este arhitect din 2004. De când lucrează, la fel ca mulți colegi de breaslă, a ajuns să petreacă mai mult timp prin birouri publice, căutând soluții pentru antreprenorii care voiau să debuteze într-o activitate lucrativă, dar deseori, nu aveau claritate asupra avizelor, autorizațiilor și legilor care reglementau activitățile cărora voiau să le dea curs.

Propune ieșenilor să i se alăture și să construiască împreună o platformă organizată pe domenii de activitate precum codurile CAEN, prin care oricine să găsească în stil tutorial, secvențe de informații și indicații care să-l ghideze pas cu pas, de la deschiderea și autorizarea unei activități și până la funcționarea afacerii sale.

Platforma ar urma să reunească rețele de specialiști care să fie ușor de identificat de către antreprenorii care au nevoie de servicii specializate. Prin contracte smart și diferite tipuri de remunerație digitală, instrumentul ar putea să asigure interconectarea și sharing-ul de informații între toți actorii din mediul de afaceri, de la oameni cu inițiativă și până la specialiști și autorități. Într-un context legislativ complex și instabil, a intra sau a te menține în legalitate, fie că ai o covrigărie sau o fabrică, poate fi un exercițiu amețitor, iar platforma ar veni să clarifice drumul prin labirinturi administrative.

„Sunt genul de om obișnuit să „pună mâna” în fiecare etapă de dezvoltare a unui produs. De exemplu, acum lucrez la deschiderea unei făbricuțe de mobilă și de la proiectare, la construcția propriu-zisă, cu unelte-n mână, de la legalizarea punctului de lucru și până la coordonarea activităților lucrative, toate îmi sunt la îndemână și știu să le fac eu însumi. Pentru platforma aceasta, în schimb, am nevoie de parteneri, pentru că nu am cunoștințe de programare, PR și comunicare. Trebuie să fie un proiect comun, asumat colectiv și benevol, de mai mulți ieșeni.”, explica Sergiu înainte de dezbatere, gândindu-se la parcursul colaborativ al proiectului.

„Asistent Antreprenorial Personal” este adoptat de Violeta Găburici (PMP), consilier local, care spune că știe cât de utilă ar fi platforma din propria experiență în afaceri. Pentru NeReprezintă, preciza, printre altele, că și-a asumat ca obiectiv de mandat să creeze o schemă de facilități fiscale, care să vitalizeze mediul de afaceri. O astfel de platformă ar merge în aceeași direcție, dând predictabilitate inițiativelor de afaceri.

„Incertitudinea și impredictibilitatea nu pot coagula valori decât cel mult în artă; sustenabilitatea se construiește pe bune practici și predictibilitate”, notează și Sergiu în descrierea proiectului.

Vezi prezentarea proiectului și intră în grupul de lucru, să contribui la dezvoltarea platformei „Asistent Antreprenorial Personal”. Scrie-i lui Sergiu la adresa: sergiu.ghizdovat@gmail.com.


Iași – Orașul cu cel mai responsabil mediu de afaceri


Corneliu Chițanu este iOS developer, alumni AIESEC și fondator Dolfn, firmă de dezvoltare de produse software. Este, de asemenea, unul dintre cei 3 artizani ai Găsitorii phone app, aplicație pentru găsirea persoanelor dispărute.

Coneliu a mapat principalele direcții care marchează dezvoltarea unui mediu de afaceri responsabil conform standardelor ONU și CSREurope. Îi invită pe ieșeni să i se alăture într-o campanie în care să sprijine proaspeții antreprenori să adopte modele de business responsabil și să consilieze oamenii de afaceri să se apropie cât mai mult de standardele internaționale de creștere economică care contribuie la dezvoltarea mediului în care operează.

Corneliu spune că: „Pentru un antreprenor, o problemă din societate este o oportunitate. Cu cât este mai mare problema, cu atât este mai mare oportunitatea. Antreprenorii curajoși rezolvă problemele mari prin soluții curajoase, etice și nu renunță niciodată. Ei sunt antreprenorii care ne inspiră și ne dau speranță”.

În orice biotop, prădătorii pot supraviețui doar cu prețul degradării propriului mediu de viață. Colaboratorii, în schimb, prosperă îmbogățind resursele rețelei în care acționează. Conceptul și planul de lucru trebuie să aparțină comunității, ca să fie metabolizat de societatea locală, iar nu impus.

Daniela-Iuliana Tăutu (PSD), consilier local, adoptă principial proiectul. Spune că a văzut valoare în toate cele trei inițiative, dar trebuie să se conformeze regulilor jocului și să opteze pentru una singură. Mediul de afaceri local îi este cunoscut, iar pentru NeReprezintă, detalia că și-a asumat ca obiectiv de mandat să îmbunătățească viața copiilor din mediile vulnerabile, fiind membră în Consiliul de administrație din partea Consiliului Local Iași la 3 grădinițe, 3 licee și un spital din Municipiul Iași. Dezvoltarea mediului antreprenorial are legătură directă cu îmbunătățirea calității vieții în oraș, iar susținerea unui mediu de afaceri mai responsabil social se aliniază cu obiectivele sale în calitate de reprezentant.

Vezi prezentarea proiectului și intră în grupul de lucru, să contribui la dezvoltarea Iașului, orașul cu cel mai responsabil mediu de afaceri. Scrie-i lui Corneliu la adresa cornel.chitanu@gmail.com

Ieșenii se strâng în jurul meselor inițiatorilor


A trecut o oră și jumătate când dezbaterea intră pe făgașul comunicării directe. Ieșenii din sală se adună în jurul meselor la care se află inițiatorii și consilierii adoptivi, să vorbească direct despre care ar fi primii pași de făcut. Unii dintre ei își propuseseră să stea doar jumătate de oră, când au ajuns. „Nu pot să plec, trebuie să-i spun despre asta”, șoptește cineva care avusese în trecut o inițiativă asemănătoare cu una dintre cele prezentate. Fac schimb de date de contact și stabilesc următoarele întâlniri de clarificare și lucru.

Prin Cetățenii Conduc, ieșenii construiesc ei înșiși realitatea de care vor să aibă parte în oraș, iar reprezentanții locali vin alături de ei, să le sprijine inițiativele. Fiecare pune puțin din timpul, experiența, talentul, expertiza sau capitalul său social la fundația unui proiect, ca Iașul să metabolizeze nevoile și resursele comunității și să înceapă să semene cu oamenii lui.

Evenimentul „Antreprenoriat Sănătos în Iași” a fost sprijinit de Camera de Comeț și Industrie Iași