IAȘI – ORAȘUL CU CELE MAI MULTE COMPANII CARE CONTRIBUIE LA ÎNDEPLINIREA OBIECTIVELOR DE SUSTENABILITATE ONU – 23 februarie

Corneliu Chițanu (inițiator):

„Pentru un antreprenor o problemă din societate este o oportunitate. Cu cât e mai mare problema, cu atât mai mare este oportunitatea.

Antreprenorii curajoși rezolvă problemele mari prin soluții curajoase, etice și nu renunță niciodată.

Ei sunt oamenii pe care vrem sa-i avem alături. Ei sunt antreprenorii care ne inspiră și ne dau speranță.”

Putem face din Iași, orașul cu cel mai mare procentaj de companii care contribuie la îndeplinirea obiectivele globale de sustenabilitate propuse de ONU pentru anul 2030.

Vino vineri, 23 februarie a.c., la dezbaterea „Antreprenoriat Sănătos în Iași”. Începem la ora 17.00, la Camera de Comerț și Industrie Iași, când 3 ieșeni propun comunității locale să schimbe mersul lucrurilor în antreprenoriat. Își asumă să coordoneze implementarea soluțiilor, alături de comunitatea locală, pentru un Iași în care realitatea este generat direct de locuitorii săi.

3 consilieri locali vor adopta principial câte una dintre cele 3 soluții în timpul evenimentului. Vom vorbi despre cum să punem proiectele în practică colaborativ, ca să schimbăm regulile jocului în antreprenoriat, iar viața ieșenilor cu inițiativă să curgă mai sustenabil.

3 inițiatori dezgheață procesul prin care ieșenii redefinesc mediul antreprenorial local. 3 consilierii locali își asumă să faciliteze implementarea proiectelor, mediind relaționarea cu mediul administrativ. Comunitatea locală se organizează în grupuri de lucru și implementează colaborativ proiectele de care are nevoie.

Vezi agenda completă a evenimentului.

Oprește-ți loc astăzi, completând formularul de înscriere.

Iași, orașul cu cele mai multe companii care contribuie la obiectivele de sustenabilitate ONU

Mediul privat este „agil”. La nivel global, din ce în ce mai multe companii preiau direcția de implicare socială, tocmai din acest motiv.

Generațiile următoare de forță de muncă, dar și de consumatori cer această direcție.

Iașul are oportunitatea de a deveni un lider în această cursă și de a-și face o imagine unică în mediul de business național, european și global.

Adoptăm modul de gândire global și acționăm localexplică Corneliu Chițanu

Corneliu propune Iașului o strategie prin care cât mai multe companii să răspundă apelului inițiat de Națiunile Unite prin Business Call to Action. Lansat în 2008, programul urmărește să accelereze progresul socio-economic prin asumarea Obiectivelor Sustenabile (Sustainable Development Goals (SDGs)). Companiile sunt încurajate să-și dezvolte modele de afaceri care să împuternicească oamenii aflați la baza piramidei sociale, pentru ca aceștia să devină consumatori, producători, distribuitori de bunuri și servicii și angajați.

Peste 200 de companii, de la multinaționale la întreprinderi sociale, din 67 de țări, s-au înscris în registrul Business Call to Action până acum. Au devenit lideri de piață, cu modele de afaceri de succes, profitabile și scalabile, care îmbunătățesc viața comunităților în care acționează.

De ce are nevoie Iașul să se remarce prin
ONU Business Call to Action

Modelele de afaceri bazate pe SDGs sunt, de fapt, cele cerute de piață. Managerii și antreprenorii au nevoie să le adopte pentru că „sunt forțați să meargă în această direcție de viitorii angajați și viitorii consumatori. Pentru că uniți, într-o comunitate, cu un scop mare și ambițios, antreprenorii se pot ajuta unii pe alții mai eficient”, explică Corneliu Chițanu.

  • Connector.

    Liderii din mediul de afaceri care le adoptă au parte, detaliază Corneliu, de beneficii care țin de:
    a) Mai mulți angajați loiali din generația Y și Z. Conform cercetărilor globale, dar și celor naționale, persoanele din generația Y apreciază mai mult o companie implicată în societate.
    b) Își asumă responsabilitatea pentru viitorul afacerii sale. O societate mai bună duce la un mediu mai bun de dezvoltare a unei afaceri.
    c) Publicitate pozitivă.
    d) Oportunități de afaceri cu oameni de afaceri (de la nivel național sau internațional) care sunt interesați să lucreze cu antreprenori responsabili.
    e) Atragerea investitorilor printr-o metodă unică, într-un oraș cu o ambiție unică și admirabilă
    f) Arătăm că în Iași, antreprenorii sunt mai “cool” și mai ambițioși decât cei din Cluj-Napoca.

Planul pentru Iași

Pasul 1: Identificarea companiilor care deja contribuie sau vor să contribuie la SDGs

  • Connector.

    1. Studiem orașul care are cel mai mare procentaj de companii implicate să atingă SDGs.

  • Connector.

    2. Învățăm și implementăm cu atenție și intenție sugestiile propuse de ONU în cadrul programului Business Call to Action.

  • Connector.

    3. Simplificăm și traducem condițiile de eligibilitate, să fie cât mai prietenoase pentru companiile din Iași.

  • Connector.

    4. Identificăm companiile care sunt deja eligibile.

  • Connector.

    5. Convingem prieteni antreprenori să devină eligibili.

  • Connector.

    6. Cerem sprijinul administrației locale.

  • Connector.

    7. Dacă obținem sprijinul instituțiilor locale, organizăm o conferință de presă de lansare a programului și atunci când îndeplinim obiectivul. Sprijinul lor, cel puțin simbolic, ar coagula un interes mai ridicat, din partea mai multor companii.

  • Connector.

    8. Recunoaștem companiile locale cele mai responsabile (din punctul de vedere propus de ONU).

Pasul 2: Încurajarea antreprenoriatului sustenabil în rândul companiilor noi și a viitorilor antreprenori. Consultăm companiile noi și elaborăm grile de sugestii despre cum pot noile inițiative antreprenoriale să contribuie la dezvoltarea societății și la obiectivele globale de sustenabilitate ONU.

Pasul 3: Arătăm avantajele și rezultatele obținute de companiile și firmele care au abordat modele de afaceri sustenabile. O facem cu scopul ca și alți antreprenori să le calce pe urme.

Vino vineri, 23 februarie la Camera de Comerț și Industrie Iași, să vorbim despre „Iași – Orașul cu cele mai multe companii care își asumă obiectivele de sustenabilitate ONU” și alte două proiecte propuse de ieșeni, care fac mai sustenabilă viața oamenilor cu inițiativă din Iași.

Completează astăzi formularul de înscriere.

Evenimentul este moderat de Dan Schipor, reprezentant al mediului de afacerii cu experiență de peste 20 de ani în Managementul vânzărilor și Management strategic.

Ing. Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, deschide dezbaterea despre nevoile mediului antrepreprenorial ieșean. Jose Muñoz, președinte și fondator al Pangea Strategy Group (Chicago, U.S.) vorbește despre strategiile prin care organizațiile și comunitățile își pot maximiza impactul social.

Vezi agenda completă a evenimentului.

Dezbaterea face parte din programul „Cetățenii Conduc – Ai puterea chiar dacă nu ești politician”, prin care ieșenii implementează proiecte cu impact public, cu sprijinul comunității, al aleșilor locali și al administrației municipale.

Cele 3 propuneri care intră în dezbatere pe 23 februarie schimbă felul în care curge antreprenoriatul în Iași și dau predictibilitate, dinamism, diversitate și sustenabilitate mediului de afaceri.

Vino vineri, pe 23 februarie, la ora 17.00, la Camera de Comerț și Industrie Iași, să generezi un sistem antreprenorial mai sănătos în Iași. Un sistem se transformă colaborativ, când oamenii aleg să acționeze diferit, iar schimbarea radiază orizontal, fără a fi impusă. Fii prietenos, vino la dezbatere și împărtășește-ți viziunea despre un Iași antreprenorial în care să te dezvolți sănătos.


Nu uita să-ți oprești loc completând formularul de înscriere.


Vezi aici cum funcționează „Cetățenii Conduc”.


Evenimentul „Antreprenoriat sănătos în Iași” este sprijinit de Camera de Comerț și Industrie Iași, care îl găzduiește vineri, 23 februarie a.c., începând cu ora 17,00.