Cum modelăm un oraș pentru oameni

Orașele sănătoase se oferă locuitorilor prin spații deschise, activități stradale și securitate publică. Oamenii le aleg să trăiască în ele pe termen lung. Sunt cele mai puternice baterii de capital uman.

Actorii schimbării: administrații, experți și cetățeni

16 iunie/6 iulie 2018

O conferință inspirațională cu două sesiuni, în care specialiști în arhitectură și
urbanism, reprezentanți ai administrațiilor din România, aleși locali și cetățeni
descoperă soluții pentru umanizarea spațiului urban

Prima sesiune (sâmbătă, 16 iunie):

Primari din România, reprezentanți AMR, OAR și RUR se întâlnesc la aceeași masă de discuții cu specialiști în arhitectură, urbanism și domenii conexe dezvoltării urbane. Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, alături de Liviu-Nichi Ianăși, președintele Secțiunii de Urbanism și Zone Protejate din Ministerul Culturii și Identității Naționale, iau cuvântul alături de alți zece invitați speciali, printre care și Ilie Bolojan, primarul Municipiului Oradea, și Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași. Cele două orașe sunt menționate în volumele „Ghid de regenerare a cartierelor comuniste” și „Ghid de reabilitare a spațiilor publice”, care vor fi lansate în debutul conferinței. Semnate de Alexandra Nae și Adina Vințan, ghidurile urbane constituie o resursă inspirațională pe care Asociația Municipiilor din România o va oferi tuturor administrațiilor locale din țară. la conferință participă și Marcel Ionescu-Heroiu, expert senior în dezvoltare urbană la Banca Mondială.

Descoperă „Specialiștii proiectează orașe pentru oameni. Primarii le administreazăaici și descarcă broșura evenimentului.


A doua sesiune (vineri, 6 iulie):

6 ieșeni devin Gospodari Urbani. Susțin în fața publicului pitch-urile proiectelor de revitalizare urbană, pe care vor să le implementeze cu sprijinul comunității, al specialiștilor în urbanism și arhitectură și-al aleșilor locali. Ieșenii descoperă ce înseamnă să ne gospodărim în spațiul urban”: să ne îndreptăm atenția către locul în care trăim, să luăm inițiativa, să descoperim soluții și să îmbunătățim împreună condițiile de locuire în mediul aglomerat al unui oraș. Inițiativele cetățenilor sunt aliniate cu direcțiile trasate în sesiunea „SPECIALIȘTII PROIECTEAZĂ ORAȘE PENTRU OAMENI. PRIMARII LE ADMINISTREAZĂ”. Schimbarea se produce armonios, de la firul ierbii, odată ce se lărgește orizontul de conștiință asupra spațiului public. Încheiem evenimentul cu o petrecere cetățenească.

Sesiunea de dezbateri include 2 panel-uri:
Un oraș prietenos pentru copii și Cartiere Sociabile.

Descoperă „Cetățenii dau viață spațiului publicaici și înscrie propunerea ta pentru unul dintre cele două panel-uri până pe 18 iunie.