Ștefan Alexandru: Grafitti pe versantul drept din zona Elena Doamna, în Iași

– Cum vrei să faci din Iași, un oraș pentru oameni?

Prin revitalizare zonei din dreptul străzii Elena Doamna – graffiti pe versantul drept (direcția Tudor Vladimirescu). Tinerii pasionați și artiștii profesioniști pot realiza desene unice pe o suprafață generoasă, în care să integreze simbolurile orașului și nu numai, dupa modelul Hubrica.

Vezi aici amplasamentul.

– De ce crezi că Iașul are nevoie de așa ceva?

Administrația orașului trebuie să încurajeze creativitatea tinerilor și să susțină participarea lor în activități care dau plus-valoare orașului. Tinerii vor să se simtă utili, să știe că se pot implica și au nevoie de spații pe placul lor.

– Cam câți oameni ar beneficia de soluția ta sau ce grup-țintă vizezi?

Toți locuitorii orașului, dar și turiștii, întrucât zona poate ridica nivelul de atracție urbană.

– Cum poate fi implementată soluția?

Mai întâi este lansat un concurs de soluții. Proiectele vor fi depuse la sediul primăriei și vor fi analizate de un board calificat. Cele mai bune desene vor fi declarate câștigătoare. Executarea lor poate fi realizată în cadrul unui eveniment anunțat cu câteva săptămâni înainte. Proiectul poate fi extins și în alte zone. Multe orașe din toata lumea atrag prin unicitatea zonelor cu graffiti realizate organizat și profesionist.

– În cât timp ar putea fi implementată soluția?

1 lună pentru depunerea proiectelor, 14 zile – timp pentru analiza acestora și alte 14-21 zile – perioada de implementare.

– Care sunt nevoile proiectului? (De exemplu, ce-ar putea face autoritățile locale și ce pregătire ar trebui să aibă oamenii din grupul de lucru?)

După modelul proiectului „Iași – orașul tramvaielor pictate”, realizat în colaborare cu National Paints, se pot atrage materialele necesare pentru implementarea soluțiilor.

– Calculează un buget estimativ pentru implementarea proiectului.

Suma necesară probabil că nu depășește 2000 de euro, dar se pot atrage sponsori precum National Paints și alte firme specializate în fabricarea sau comercializarea vopselelor.

Intră în dialog cu Ștefan Alexandru
Dacă și tu ai nevoie de soluția aceasta sau ai o idee despre cum poate fi implementată mai eficient, sparge gheața și solidarizează-te. Nu discredita soluția propusă, poartă un dialog constructiv și contribuie la un oraș cu oameni mai atenți unii la alții și mai sensibili la nevoile comune.

Află mai multe despre „Cetățenii dau viață spațiului public” și intră în jocul revitalizării urbane care pornește de la cetățeni.