Ștefan Alexandru: traseu incluziv – Tătărași-Copou

– Ce soluție vrei să implementezi colaborativ, alături de alți ieșeni și cu sprijinul aleșilor și-al administrației locale?

Deschidem un traseu pe ruta: Tătărași Sud – Rond Ciric – Cimitirul „Sf. Petru și Pavel” – Școala „B.P.Hașdeu” corp C – Podul de Fier – Strada Cucu – Sărărie (Arcadia) – Liceu Eminescu – Liceu Garabet – Cămine 1 Mai – Rond Super-Copou și retur.

Pe timp de iarnă, traseul se scurtează până la Cimitir. Sunt, astfel, desființate traseele 48 și 49.

Se pot achiziționa pentru asta (păstrând aceeași direcție) mașini Isuzu Novociti.

– De ce crezi că Iașul are nevoie de această măsură?

Ieșenii de pe Sărărie vor beneficia de transport în tot orașul, prin transbordare în Târgu Cucu, iar studentii UMF (de la BIM) și elevii de la „Eminescu” și „Garabet” au o nouă posibilitate de a ajunge la ore. Este o soluție și pentru descongesionarea traficului din zonă.

– Câți oameni estimezi că ar beneficia de soluția ta sau ce grup-țintă vizezi?

Rezidenții de pe Sărărie și persoanele care vin înspre instituțiile din zonă.

– Prezintă pe scurt etapele proiectului.

1. Achiziția de Isuzu Novociti (15-20 mașini ar fi suficiente)
2. Amenajarea noilor stații și scoaterea din uz a microbuzelor Iveco.

– Estimează cât crezi că ar dura fiecare etapă de la punctul anterior.

Maxim un an pentru tot proiectul (licitații, contestații și punerea în funcțiune).

– Care sunt nevoile proiectului? (De exemplu, ce-ar putea face autoritățile locale și ce pregătire ar trebui să aibă oamenii din grupul de lucru?)

Autoritățile trebuie să pună la dispoziție fonduri pentru achiziția de Isuzu Novociti și să amenajeze stațiile.

Ai deja în vedere o echipă de colaboratori?

Primăria Iași și Compania de Transport Public (instituții implicate)

Intră în dialog cu Ștefan Alexandru
Dacă și tu ai nevoie de soluția aceasta sau ai o idee despre cum poate fi implementată mai eficient, sparge gheața și solidarizează-te. Nu discredita soluția propusă, poartă un dialog constructiv și contribuie la un oraș cu oameni mai atenți unii la alții și mai sensibili la nevoile comune.