Ștefan Alexandru: benzi destinate transportului în comun

– Ce soluție vrei să implementezi colaborativ, alături de alți ieșeni și cu sprijinul aleșilor și-al administrației locale?

Benzi dedicate transportului în comun (Tătărași, Independenței, Anastasie Panu, Nicolina, CUG, Păcurari, Bucium, Socola, Splaiuri, Nicolae Iorga etc).

În multe zone, autobuzele ar putea beneficia de culoarul șinelor de tramvai, iar stațiile ar putea fi în comun pentru ambele forme de transport public (de exemplu, în Tatarasi, pe Nicolae Iorga, în Nicolina și CUG). Astfel, viteza de deplasare ar crește, durata călătoriei ar scădea și s-ar descongesiona într-o anumită măsură și benzile pentru autoturisme.

– De ce crezi că Iașul are nevoie de această măsură?

Orașele de succes au ca prioritate transportul public.

– Câți oameni estimezi că ar beneficia de soluția ta sau ce grup-țintă vizezi?

Toate persoanele care utilizează în momentul de față transportul public, precum și cei care li se vor alătura.

– Prezintă pe scurt etapele proiectului.

1. Marcarea corespunzătoare a benzilor și eventual, plasarea unor despărțitoare
2. Desființarea stațiilor de autobuz din locurile în care pot fi folosite stațiile de tramvai

– Estimează cât crezi că ar dura fiecare etapă de la punctul anterior.

6 luni pentru întreg proiectul.

– Care sunt nevoile proiectului? (De exemplu, ce-ar putea face autoritățile locale și ce pregătire ar trebui să aibă oamenii din grupul de lucru?)

Este nevoie doar de dorință și curaj.

– Ai deja în vedere o echipă de colaboratori?

Primăria Iași, Compania de Transport Public și Poliția Rutieră (instituții implicate).

Intră în dialog cu Ștefan Alexandru
Dacă și tu ai nevoie de soluția aceasta sau ai o idee despre cum poate fi implementată mai eficient, sparge gheața și solidarizează-te. Nu discredita soluția propusă, poartă un dialog constructiv și contribuie la un oraș cu oameni mai atenți unii la alții și mai sensibili la nevoile comune.