Alex Popescu: Regulament de călătorie mai ușor de cunoscut și respectat

– Ce soluție vrei să implementezi colaborativ, alături de alți ieșeni și cu sprijinul aleșilor și-al administrației locale?

Regulament pentru călători, întărit prin măsuri care să asigure respectarea lui.
Regulamentul ar trebui să conțină indicații precum:
• ghiozdanele/ rucsacele să nu fie ținute în spate, în timpul călătoriei;
• la oprirea în stații, mai întâi să coboare toți cei care au încheiat călătoria și abia apoi să urce noii călători;
• în cazul supra-aglomerării, să se respecte intimitatea și granițele personale etc..
În mare, problema ține de lipsa de educație a oamenilor.

– De ce crezi că Iașul are nevoie de această măsură?

Călătoriile cu mijloacele de transport în comun sunt neplăcute nu pentru că tramvaiele/ autobuzele sunt vechi, ci pentru că există oameni care se înghesuie mereu și nu își cer scuze când lovesc pe cineva, în încercarea lor de a urca în mașină înaintea tuturor celorlalți.

– Câți oameni estimezi că ar beneficia de soluția ta sau ce grup-țintă vizezi?

Pentru majoritatea călătorilor ar fi util un instrument de educație și un set de norme pe care să le cunoască și să le aplice în timpul călătoriei pentru a nu pricinui discofort atât lor înșiși, cât și celorlalți. În principal, elevii/ studenții și bătrânii ar avea parte de un confort sporit în timpul călătoriei, dacă un astfel de regulament ar fi cunoscut și rescpectat.

– Prezintă pe scurt etapele proiectului.

Într-o primă etapă, putem îmbunătăți regulamentul existent și apoi, să dezvoltăm o serie de afișe cu normele care trebuie să fie respectate în timpul călătoriei. Acesta vor fi instalate în fiecare mijloc de transport. În a doua etapă, călătorii vor fi atenționați că există acest cod și că nerespectarea lui va duce la sancțiuni precum oprirea călătoriei.

– Estimează cât crezi că ar dura fiecare etapă de la punctul anterior.

Probabil că realizarea și instalarea afișelor ar dura în jur de 2-3 săptămâni, timp în care un procent relativ mic de oameni ar deveni mai conștienți. Internalizarea regulilor ar dura în jur de 3-4 luni.

Intră în dialog cu Alex Popescu
Dacă și tu ai nevoie de soluția aceasta sau ai o idee despre cum poate fi implementată mai eficient, sparge gheața și solidarizează-te. Nu discredita soluția propusă, poartă un dialog constructiv și contribuie la un oraș cu oameni mai atenți unii la alții și mai sensibili la nevoile comune.